Primăvara se apropie repejor în majoritatea zonelor țării. Deși putem spune că la unii dintre noi aproape că nu s-a simțit iarna aceasta, că nu a existat acest anotimp. Acest lucru vine cu plusuri și cu minusuri.
16 ani. De 16 ani producem cele mai calitative rulouri din gazon natural din România. În toți acești ani observăm schimbări constante ale climei și ale impactului asupra producerii rulourilor de gazon. Deși suntem o echipă numeroasă de ingineri, lucrăm în colaborare cu universități de prestigiu din Europa, precum Universitatea din Padova, pentru cercetarea speciilor și a varietăților de semințe astfel încât să avem pe piața din România cele mai bune soiuri care de semințe de gazon care să fie o adevărată placere atunci când îl vezi.
În cazul în care nu știai, la ferma noastră de gazon de la Luna ( jud. Cluj ) dispunem de un parc de testare a semințelor cu peste 40 de varietăți. Te așteptăm la fermă și cu mare drag, eu sau unul din colegii mei îți vor prezenta ferma, încât să poți alege tipul potrivit de gazon pentru curtea ta, verde închis, verde deschis, foliaj fin, mediu, lat, rezistență la secetă sau umbra și multe altele. Te așteptăm.
Vezi la finalul articolul ghidul vizual !
Mai jos îți vom prezenta câțiva pași pe care i-am conceput special pentru tine și am pregătit produsele care ne ajută și pe noi să producem cel mai bun gazon din România.
Ca să îți fie mai usor, mai jos regăsești secțiunea de îngrășăminte:
Îngrășăminte de primăvară – https://gazonluna.ro/categorie-produse/ingrasaminte-solide/ingrasaminte-de-primavara/
Îngrășăminte foliare – https://gazonluna.ro/categorie-produse/ingrasaminte-foliare/
Pași esențiali pentru un gazon de invidiat în această primăvară:
1. Tunderea
– Ascute lama la mașina de tuns. Foarte important. Începeți să tundeți gazonul când condițiile permit și vedeți primele creșteri de foliaj. Asta înseamnă sfârșitul lunii februarie, început de martie când deja intrăm în rutină cu tunsul. Obligatoriu frunza să fie uscată.
2.Scarificarea
– Gazonul însămânțat în anul precedent nu are nevoie de scarificare. Gazonul matur are nevoie de o scarificare cu arborele cu sârme. Atunci când temepratura permite și solul este uscat 1-2 cm la suprafață fă o scarificare cu arborele cu sârme. Îndepărtezi vegetația moartă și ajuți solul și planta să absoarbă îngrăsământul
Scarificarea presupune un anumit stres pentru gazon. Astfel încât am dezvoltat special în acest sens un produs care să ajute la recuperarea lui. După scarificare aplică 200 ml Greenax S.O.S + 200 ml Greenax Bialga+ la 10 litri de apă pentru 100 mp2.
3.Fertilizarea de primăvară
Pentru o fertilizare de nivel mediu recomandăm 1 fertilizare cu îngrășămănt solid în perioada martie-mai. Pentru o fertilizare la nivel professional recomandăm 2 fertilizări. Una la început de martie și una după mijlocul lunii mai.
O fertilizare corespunzătoare se face cu 3.5 kilograme de îngrășământ la 100 mp2. După ce ai realizat scarificarea și aplicarea foliarelor amintite mai sus S.O.S și BIALGA+, aplică îngrășământul Fenix sau Greenax în funcție de suprafața pe care o ai. Greenax Premium Spring este disponibil la 5 kilograme, iar îngrășământul Fenix la 20 kilograme. Ambele îngrășăminte fac parte din categoria celor profesionale, nu produc arsuri în gazon, sunt cu eliberare controlată și peliculate, iar granulația foarte mica ajută la o distribuire uniform, rezultând un gazon verde uniform.
De ce să alegi aceste îngrășăminte pentru gazon?!
Pe lângă faptul că sunt foarte apreciate de profesioniștii din România și aceste îngrășăminte se folosesc la cele mari terenuri de fotbal și golf la nivel Mondial.
Poti consulta aici lista la terenurilor la nivel modial fertilizate cu aceste îngrășăminte:
https://fenixprofessional.com/references
Recapitulare pe scurt:
1. Efectuează o scarificare la gazonul matur atunci când solul este uscat 1-2 cm.
- Aplică 200 ml Greenax S.O.S + 200 ml Greenax BIALGA+ pentru recuperarea după scarificare.
- Aplică îngrășământ profesional Greenax Premum Spring sau Fenix Premium Spring
- BONUS – Pentru un gazon de invidiat aplica la 7 zile de la îngrășământul granular Fenix sau Greenax 200 ml de Greenax GREENBOOST + 200 ml Greenax BIALGA+ la 10 litri de apă pentru 100 mp2.5. Tunde regulat și bucură-te de gazonul tău. Dacă vecinul tău întreabă cum de ai un gazon așa perfect, arată-i acest ghid.
Mai jos regăsești un ghid vizual care să te ajute în această primăvară. Dacă ai întrebări suplimentare suntem aici să te ajutăm.
Ne poți contacta telefonic, mail, sau chat pe site-ul GazonLuna. Dacă preferi să interacționezi și cu alți pasionați de gazon, te aștept în comunitatea noastră de pe Facebook, pe grupul nostru.
Intră în grupul nostru aici !
În cazul în care ai întrebari suplimentare ne poți contacta folosim metodele de mai jos. Specialiștii Gazon Luna te vor ajuta să iei cea mai buna decizie, potrivită nevoilor.
Telefon : 0756100300
Email: [email protected]
Chat Online pe : Gazonluna.ro
Facebook Grup ( Cea mai mare comunitate a iubitorilor de verde din România): GazonLuna
Lasă-ne un comentariu cu orice întrebare legată de gazon, iar specialiștii Gazon Luna vor răspunde.